CONFERINȚA NAȚIONALĂ ARAT
“ANALIZA TRANZACȚIONALĂ – ARTA ȘI DISCIPLINA LIBERTĂȚII”
Timișoara, 28-31 Octombrie 2022, Hotel Perla
În acest an Conferința Națională de Analiză Tranzacțională va avea loc la Timișoara în weekendul 28-31 Octombrie. Este ediția cu numărul 16 și sperăm din suflet că vom reuși să ne întâlnim față în față, ca în vremurile mai bune.
Direcționăm eforturile noastre de organizare în acest sens, totodată încercând să fim pregătiți optim și pentru o variantă online sau „hibridă”, pentru eventualitatea în care ar fi necesar din motive de sănătate sau pentru a putea facilita, pur și simplu, accesul unor participanți ce nu pot călători.
Pe întreg parcursul conferinței vom explora resursele teoretice și experiențiale pe care le Analiza Tranzacțională le mobilizează în sensul dezvoltării Stării eului de Adult, preluării responsabilității pentru propria persoană și realizării de schimbări benefice nouă, celor din jur și mediului în care trăi.
De ani de zile în România se vorbește despre schimbare și neschimbare, despre libertate și încălcarea libertăților, despre responsabilitate și dezvinovățire prin justificări adesea goale de alt sens decât manifestarea dificultății de a asuma că suntem participanți direcți și indirecți la problemele (nu doar la soluțiile) pe care le remarcăm în jurul nostru sau pe care propriile noastre decizii și gesturi le-au generat.
Este mereu un timp bun pentru noi să vorbim despre responsabilitate, fără povara disruptivă a blamării și umilirii. Este necesar să căutăm a înțelege legăturile dintre libertate și responsabilitate, să ne dăm seama cum relația noastră cu regulile ne pot elibera și restricționa, cum conlucrăm la calitatea etosului în care trăim și ce ne ajută să fim schimbarea pe care o tot așteptăm de la ceilalți.
Libertatea și responsabilitatea sunt două concepte gemene, pe care adesea oamenii parcă ar fi tentați să le separe: să fim liberi, să facem cum vrem, să obținem ce ne trebuie, dar să nu fim de vină, să nu supărăm pe nimeni, să nu știm de partea dăunătoare a alegerilor noastre și dacă se poate să nu achităm nota de plată pentru propriile comportamente.
Analiza Tranzacțională este o resursă prețioasă pentru înțelegerea, conținerea și deconstruirea credințelor care susțin astfel de aspirații nerealiste.
În cadrul acestui eveniment ne vom adresa mai multor categorii de participanți:
- psihoterapeuți experimentați sau în devenire;
- antreprenori, consilieri și profesioniști din domeniul organizațional;
- educatori, învățători, profesori și pedagogi
- studenți și interesați de științele sociale, psihologie, relații interpersonale și psihoterapie
INFORMAȚII DE CONTACT conferinta2022@arat.ro